Istoria Moscheii Cordoba | Cronologie detaliată și construcție

În urma invaziei vizigoților din 572, în Cordoba a fost construită o biserică dedicată lui San Vicente. Cu toate acestea, după cucerirea maură în 711, biserica a fost împărțită între creștini și musulmani pentru închinare. În 784, emirul Abd al-Rahman a ordonat demolarea bisericii pentru a face loc construcției Marii Moschei din Cordoba. Acesta a marcat începutul unui proiect monumental care a durat peste 200 de ani.

În secolul al VIII-lea, construcția Moscheii din Cordoba a început sub domnia lui Abderraman I, primul calif omeyyad din Cordoba, în 785. Moscheea cuprindea inițial unsprezece nave aliniate de la nord la sud, încorporând coloane și capiteluri romane și vizigotice. În special, orientarea sa spre sud a deviat de la indicațiile ortodoxe către Mecca, probabil din cauza constrângerilor geografice. Această construcție timpurie a stabilit caracteristici cheie, cum ar fi arcele în potcoavă și alternanța de piatră și cărămidă, punând bazele identității arhitecturale islamice.

Sub emirul Abd al-Rahman și următorii conducători omeyyazi, Marea Moschee din Cordoba a luat formă. Moscheea avea o mare Sală Hypostyle cu o curte centrală, o fântână și o livadă de portocali. A suferit mai multe extinderi. Prima expansiune a fost realizată de Abd ar-Rahman al II-lea între 833 și 848. Abd ar-Rahman al III-lea a continuat să extindă partea de nord între 951 și 952. Al-Hakam al II-lea a extins partea de sud în 961, iar în cele din urmă, Al-Mansur a extins partea de est între 987 și 988. Ultima lucrare de extindere în timpul dominației musulmane a fost în timpul lui Al-Mansur, care a extins moscheea lateral spre est, extinzând atât curtea, cât și sala de rugăciune.

Cordoba a fost recucerită de creștini în 1236. Moscheea a fost din nou transformată în biserică, deși moscheea nu a fost niciodată demolată. De-a lungul secolelor, au fost aduse diverse modificări și adăugiri structurii. Patronii privați au construit mai multe capele în interiorul clădirii, Capela San Felipe și Santiago fiind cea mai veche capelă înregistrată, construită în 1258. În secolele următoare, au fost adăugate capele suplimentare, precum Capela Villaviciosa și Capela Regală, precum și modificări semnificative, cum ar fi înlocuirea arcurilor moscheii cu arcuri gotice la sfârșitul secolului al XV-lea.

În secolul al XVI-lea, au fost aduse modificări semnificative moscheii prin construirea unei nave și a unui transept de catedrală renascentistă, în ciuda opoziției din partea consiliului orașului. Acest proiect, inițiat de episcopul Alonso de Manrique și supravegheat ulterior de arhitecții Hernan Ruiz I, Hernan Ruiz II și Juan de Ochoa, a dus la încorporarea elementelor gotice și manieriste în structura moscheii. În plus, un turn clopotniță în stil renascentist a fost construit în jurul fostului minaret, în urma unei furtuni din 1589.

De-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, au fost efectuate ample lucrări de restaurare pentru a păstra și a îmbunătăți integritatea arhitecturală a Moscheii-Catedralei. Proiectele de restaurare, cum ar fi restaurarea mihrabului original în 1816 și a clopotniței în 1991, care a fost finalizată în 2014, au urmărit să mențină semnificația istorică a sitului. În 1984, Moscheea-Catedrală a fost declarată monument/obiectiv inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, recunoscându-se importanța sa culturală și arhitecturală. Transeptul și corul catedralei renascentiste au fost restaurate între 2006 și 2009, demonstrând angajamentul continuu pentru conservarea patrimoniului sitului. Aceste inițiative de restaurare reflectă eforturile mai ample de conservare din Spania, menite să protejeze structurile din epoca islamică.